Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pesta porcină africană continuă să lovească sectorul de creștere a porcilor, iar autoritățile nu reușesc să rezolve problema de ani de zile. Schimbările climatice afectează din ce în ce mai tare culturile agricole ceea ce face ca mulți dintre fermieri să fie la limita supraviețuirii. La toate aceste probleme Jurnalul a încercat să aflăm răspunsuri de la prof. univ. dr. Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) „Gheorghe Ionescu-Șișești”.
REP: Domnul Tabără, de ce nu reușește România să scape de pesta porcină africană la aproape 8 ani? În 2017 parcă a apărut.
V. Tabără: Ce întrebare grea. Pentru că nu vrea.
REP: Adică?
Păi, s-a făcut ceva? De la începutul acestui an, abia acum ASAS a primit, după multe eforturi, niște bani pe un program în care să înceapă cercetările pe pesta porcină africană. Vreau să vă mai spun că nu mai avem niciun laborator public, un laborator sanitar veterinar, în care să ne dezvoltăm astfel de cercetări. Mai mult, fără să nominalizez, mi s-a spus că unele facultăți de medicină veterinară nu mai au laboratoarele de virusologie. A fost discuția cu un responsabil universitar. Pentru mine a fost o mare surpriză. Un alt element care îmi susține afirmația. Noi am depus și în trecut un proiect cu prioritate absolută pe pesta porcină. Nu ni s-a aprobat, deși era o prioritate absolută pentru România.
REP: De ce nu vi s-a aprobat?
Citește pe Antena3.ro
Nu ne-a dat explicații nimeni.
REP: Cine ar fi trebuit să vă dea explicație?
Ministerul Agriculturii. Era un proiect gestionat de Ministerul Agriculturii.
REP: Și nu ați încercat să vorbiți cu domnul ministru Barbu?
Ba da, și dânsul s-a implicat foarte mult. Acum se desfășoară un astfel de proiect, dar el vine cu mare întârziere.
REP: Începând în 2017 și până acum România nu a făcut practic nimic…
Noi nu am putut face nimic. Pentru că aici îți trebui niște analize. Și acum vine, poate, surpriza. Noi am vrut să ne facem un institut pentru combaterea pestei porcine. Eu am semnale, fără să am documentele la mine, și certitudinea că România n-a avut dreptul să facă aceste cercetări, pentru că ele trebuiau făcute într-o altă țară. Institutul trebuia înființat în altă țară.
REP: În ce țară?
Acum, un institut special pentru așa ceva e în curs să se dezvolte, mi se pare, în Spania, dacă nu mă înșel eu. Noi nu prea am fost invitați să luăm parte la cercetări și dezbateri, pentru că se știa ce tematici aducem în discuție.
REP: Acum, în Europa, România cum stă față de alte țări, vizavi de pesta porcină?
Rău. În continuare stă rău.
REP: ANSVSA își face datorie sau nu?
Ca structură, nu. Inclusiv ordinul acesta care s-a pregătit cu vânzarea producției la poarta fermei. Ce prevede ordinul acesta? Păi, prevede că gospodăriile țărănești pot vinde maximum 800 de kilograme anual din producția proprie, iar dacă cantitatea este mai mare, trebuie să devină persoane juridice. Nu asta este treaba ANSVSA. Treaba instituției este calitatea produselor.
REP: De ce credeți că a apărut acest ordin?
Mi-e greu să spun. Din neștiință sau pentru a nu împiedica importul de produse care sunt întotdeauna cu semnul întrebării.
REP: Se fac mari presiuni pentru importurile alimentare?
România este obligată să importe produse alimentare. Uitați-vă la carnea de porc. Uitați-vă la produsele lactate. Importăm lapte sau carne congelată din Argentina sau din Chile? Păi, cum e posibil să fiu producător de porumb și de cereale și să import carne și lapte? Cu 4 milioane de hectare de pășune? Sunt niște anomalii mari, dar nimeni nu vrea să asculte. Noi vorbim în bandă aici. Sistemul nostru de cercetare pe care îl avem acum este cel mai perfecționat din Europa. Toată lumea dă în noi să se preia patrimoniul, să se predea patrimoniul. Suntem totdeauna cu o presiune colosală asupra noastră. În loc să fii ajutat, să poți ajunge ca să nu mai imporți produse de cercetare…
REP: Acum ne-am lovit și de pesta rumegătoarelor mici. Ce facem?
La pesta rumegătoarelor mici noi ne îndoim de existență ei în forma în care este prezentată.
REP: De ce? Aveți semnale?
Da, avem semnale.
REP: România și-a distrus industria zahărului și, evident, cultura sfeclei de zahăr.
Ca o noutate, vreau să vă spun că se lucrează acum la nouă strategie privind cultura sfeclei pentru industria de zahăr și industria zahărului. ASAS este implicată. Am discutat cu domnul ministru și mi se pare chiar receptiv. Este făcută de un coleg, dar m-am uitat și eu peste ea. Strategia poate fi o surpriză.
REP: Ce prevede în mare? Se mai deschid fabrici?
Noi asta propunem. La nivelul de consum intern, poate chiar o disponibilitate de export, pentru că a fost o astfel de strategie făcută în 1995. De atunci au dispărut cam toate fabricile. Privatizarea fabricilor trebuia făcută cu participarea fermierilor, asta era structura britanică și elvețiană. Același lucru vrem să-l propunem și acum și să avem 4-5 fabrici de zahăr
„Trebuie să vă spun că aici, în Aulă, ASAS, acum patru ani de zile sau cinci când s-a lansat Green Deal-ul, am fost primul care a spus că el nu va reuși. Mulți au spus că fabulez. Eu am spus că această politică nu are suport științific și soluții pentru obiectivele propuse de Comisia Europeană. Inițiatoarea acestui program, Ursula von der Leyen, nici nu l-a mai adus în discuție în noul mandat. Oare de ce?”
REP: Care ar fi structura acționariatului la viitoarele fabrici?
În orice caz trebuie să fie și fermieri. Structura asociațiilor de fermieri producători de sfeclă de zahăr trebuie să fie pe sistem elvețian în așa fel încât ei să beneficieze de absolut tot. Ei participă cu materia primă, îi asigură calitatea.
REP: S-a ajuns cumva și la un calcul financiar ce ar însemna înființarea unei fabrici?
Nu, la asta lucrăm acum.
REP: Mai pregătiți și alte strategii?
Lucrăm acum la alte două strategii, tot convenite cu ministrul Agriculturii, privind reintroducerea sistemului de cercetare la pasăre și porc. Noi nu mai avem institute de cercetare pe zona aceasta. Am avut, dar au dispărut, pentru că nu mai făcut față noilor condiții economice după 1990, când s-au transformat în societăți comerciale. Crevedia, Târtășeștiu, unde au fost institute de cercetare pe avicultură, au dispărut.
REP: Astăzi cumpărăm material genetic de afară. Costurile sunt mult mai mari?
Niciodată nu va fi rentabil importul de material genetic. Aici este marea problemă. Trebuie să ne producem materialul în interior.
REP: Câți porci crește România anual?
În orice caz, de la un efectiv de 10 - 12 milioane, câte aveam, cam o treime mai avem azi.
REP: Își schimbă Comisia Europeană părerea privind cultivarea plantelor modificate genetic în spațiul UE?
Din păcate, la Uniunea Europeană există prea multe discuții, prea multă birocrație, deși au trecut peste 25 de ani de când se tot discută. Brazilia și Argentina sunt două exemple de bună practică, asta ca să nu mai vorbesc despre Statele Unite, Canada, Israel, Australia etc. Inclusiv China lucrează pe această zonă. Aceste plante și-au dovedit eficacitatea și nu există nici măcar un caz de alergie.
Principiul acesta al prevenției aplicat la nivelul Uniunii Europene este unul făcut artificial. Cu unele derogări, excepții, practic, în Uniunea Europeană nu se cultivă plante modificate genetic. Formal, este o libertate a statului membru de a alege dacă le cultivă sau nu, dar la nivelul Uniunii nu sunt acceptate.
„Cercetatorul trebuie să fie liber. Cercetarea trebuie să fie autonomă. Libertatea de gândire este cea mai importantă în societate. Numai așa poți găsi soluții. Atât timp cât justiția dă hotărâri că alea sunt așa sau așa, repetând ce a făcut Inchiziția pe la 1500, 1600, nu este în regulă. Or, la noi, în Uniunea Europeană, cercetarea nu este lăsată să dezvolte agricultura. Nu te lasă biotehnologii, nu te lasă ONG-urile, nu te politicul. Decizia politică n-are ce căuta în cercetare”.
„Avem nevoie de material semincer adaptat noilor condiții climatice”
Zilele trecute am avut o discuție cu doamna președintă a Eurosid, asociația care reunește marii producători de semințe din UE, care a venit în România. Am avut o discuție acum doi ani cu ea și am spus că nu fac ce trebuie ca să putem să relansăm agricultura europeană. În cadrul discuțiilor pe care le-am avut acum i-am reproșat blocajul pe care îl avem la nivel european pentru a putea produce material semincer mai ieftin și mai adaptat noilor condiții climatice. De ce ni se usucă porumbul în Bărăgan? Pentru că nu avem plantele adaptate. Vom avea Bărăganul totdeauna cu probleme. De aproape 20 de ani le spun, asumându-mi riscuri, că vom ajunge într-o zi în care porumbul nostru va fi respins de pe piețele internaționale din cauza aflatoxinei. Asta s-a întâmplat zilele trecute, când nave cu porumb românesc au fost respinse la destinație și au revenit în țară din cauza nivelului ridicat de aflatoxină, care depășea limitele admise pentru consum uman și animal. Eu mă așteptam de 20 de ani să se întâmple acest lucru.
Pentru sectorul zootehnic costurile sunt umflate din cauza importurilor de șrot de soia. Fermierii noștri nu pot cultiva soia modificată genetic, dar importă pentru a-și acoperi necesarul de șrot din soia modificată genetic.
